Majoritatea marilor parcuri au fost lansate între anii 1935-1940 în cadrul festivităţilor urbanistice “Luna Bucureştilor” (9 mai-9 iunie) – evenimente cu efecte majore asupra impulsionării turismului.

Intenţia iniţiatorilor antebelici ai acestor parcuri a fost socială – atragerea populaţiei către o sursă de sănătate, folositoare “trupului minţii şi sufletului”, conform unei devize a epocii. Atracţia susţinută prin specificuri originale şi distincte promova sportul prin lacurile împânzite de ştranduri şi baze de canotaj (Herăstrău, Floreasca, Băneasa, Tei), realizările în domeniu stiintifico–tehnice (prin pavilioane expozitionale şi muzee), cultura prin galeriile, teatrele de vară şi bibliotecile din Herăstrău, dar mai ales agrementul colectiv prin numeroasele manifestari de masa promovate: “Luna Bucurestiului”, concerte pe Insula Trandafirilor, demonstraţii şi concursuri sportive pe lacuri, chermeze populare şi petreceri în cochetele restaurante si cofetarii de pe malurile lacurilor.

Marile parcuri ale Bucureştiului au fost proiectate iniţial de mari arhitecţi străini, munca acestora fiind continuată de reprezentanţi şcolii româneşti de arhitectură şi sculptură. Realizările acestora ce au dăinuit până în prezent sunt obiecte de patrimoniu naţional şi reprezintă principalele obiective turistice ale Capitalei României.